Factorii determinanţi ai dezechilbrului și problemelor

Există numeroşi factori care pot afecta flora de protecţie echilibrată în mod natural a zonei vaginului, iar dacă efectele sunt prea mari, această floră nu se mai poate adapta, fapt care poate conduce la infecţii vaginale. Factorii care pot afecta echilibrul natural includ:

Fluctuaţii hormonale în timpul:

Lactacyd_factors-of-imbalance1

Activităţile zilnice:

Lactacyd_factori-dezechilibru-zilnic

Dacă mediul acid al zonei intime este deranjat, dezvoltarea bacteriilor dăunătoare are loc mai uşor. Acest lucru poate cauza un dezechilibru al florei vaginale, care poate conduce mai departe la un disconfort vaginal. Dacă simţi mâncărime, observi secreţii în exces sau ai dureri când urinezi, este posibil să ai o infecţie vaginală.

Infecţiile vaginale

O infecţie vaginală este o inflamaţie a vaginului caracterizată de umflare, roşeaţă, fierbinţeală, durere şi o secreţie vaginală anormală. Aceasta poate fi cauzată de o dezvoltare în exces a bacteriilor sau fungilor. Există numeroase tipuri de infecţii vaginale, fiecare determinând diferite tipuri de simptome.
Printre infecţiile întâlnite cel mai des amintim:

Vaginoza bacteriană (VB)

Vaginoza bacteriană (cunoscută şi sub denumirea de VB) este o afecţiune care apare în cazul unui dezechilibru între diferitele bacterii din flora vaginală, şi produce dezvoltarea în exces a bacteriilor dăunătoare, combinată cu o creştere a pH-ului. VB este cauza cea mai răspândită a secreţiilor vaginale neplăcute şi afectează 1 din 3 femei, inclusiv până la 20% dintre femeile însărcinate.

Printre simptomele VB se numără o secreţie apoasă de culoare gri care poate fi uneori însoţită de un miros neplăcut. Această secreţie este deseori mai abundentă după menstruaţie sau după contacte sexuale. VB nu cauzează de regulă iritaţii sau mâncărime. VB nu este întotdeauna însoţită de simptome, iar multe femei pot să aibă această afecţiune fără să îşi dea seama.

Infecţia provocată de levuri (candidoza)

Levurile sunt fungi prezenţi în mod natural în vagin. De regulă, ele sunt prezente în cantităţi reduse. O infecţie provocată de levuri înseamnă acumularea unei cantităţi anormale de celule levurice în vagin. Deşi acest tip de infecţie este des întâlnit şi uşor de tratat, poate fi de asemenea şi extrem de neplăcut.

Simptomele infecţiei provocate de levuri pot fi o secreţie groasă şi închegată de culoare albă, dar spre deosebire de VB, aceasta este inodoră. Majoritatea femeilor resimt mâncărimi vaginale, usturimi şi arsuri în timpul urinării sau al contactelor sexuale.

Este bine de ştiut faptul că o anumită cantitate de secreţii vaginale este perfect normală. Pereţii vaginali şi cervixul conţin glande care produc o cantitate redusă de fluid care ajută vaginul să rămână curat. Acest fluid normal este de regulă clar sau de un alb lăptos şi nu are nu miros neplăcut. O secreţie vagină normală este mai consistentă în anumite momente ale ciclului menstrual (mai ales la momentul ovulaţiei), în timpul alăptării sau în timpul excitaţiei sexuale. Cu toate acestea, dacă secreţia suferă modificări, dacă mirosul acesteia devine neplăcut sau dacă apare o sângerare vaginală sau se simte o durere, trebuie să se consulte medicul sau ginecologul.

Produsele Lactacyd respectă aciditatea naturală a vaginului pentru că sunt îmbogăţite cu acid lactic şi au un pH acid echilibrat.